Alunițele și expunerea la soare – 5 metode eficiente de protecție

Odată cu apropierea sezonului cald urmează să petrecem tot mai mult timp în aer liber, fie la iarbă verde, în parc, în vacanță la munte sau în concediu la mare. Dr. Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog, atenționează că în această perioadă a anului supraexpunerea la radiațiile UV provocate de soare crește semnificativ riscul de a dezvolta cel mai frecvent tip de cancer de piele – melanomul.

Din fericire, de cele mai multe ori această afecțiune poate fi prevenită prin adoptarea unor măsuri de protecție corespunzătoare, iar 95% din cazurile de cancer de piele pot fi tratate cu succes dacă sunt diagnosticate și tratate încă din stadiu incipient. Cancerul de piele este de departe cel mai frecvent tip de cancer și este cauzat de supraexpunerea la radiațiile UV. Prin adoptarea unor măsuri de precauție această temută afecțiune poate fi prevenită, iar pielea menținută sănătoasă chiar și după o întreagă vară în care ne-am bucurat de căldura razelor soarelui.

  1. Aplicarea de protecție solară

Primul și cel mai important pas în protejarea pielii de agresiunea razelor UV este utilizarea unor produse cu SPF de bună calitate și folosirea lor în mod regulat pe tot parcursul zilei. Protecția solară trebuie aplicată pe piele cu 30 de minute înainte de a ieși afară și reaplicată la fiecare 2 ore sau imediat după înot sau în caz de transpirație excesivă.

Purtarea de protecție solară este esențială pe tot parcursul anului, dar mai ales în timpul verii. Pentru un adult de dimensiuni normale, aproximativ 30-40 ml de protecție solară este o cantitate suficientăpentru o singură aplicare corporală completă. Acoperirea alunițelor cu plasturi nu este necesară și nici nu va minimaliza riscurile în lipsa protecției solare. Este recomandată, însă, acoperirea zonelor în care există cicatrici recente, pentru a evita pigmentarea neregulată a pielii”, explică domnul doctor Laurențiu Vlădău.

  1. Îmbrăcămintea potrivită

Cămășile cu mâneci care acoperă brațele și umerii, precum și o pălărie cu boruri largi pentru a proteja fața, gâtul și urechile se vor dovedi foarte utile pe timpul sezonului cald. “Un aspect căruia puține persoane îi acordă atenția cuvenită este protecția ochilor, care pot fi și ei afectați de melanom – cunoscut, în acest caz, sub numele de melanom ocular sau melanom intraocular. Astfel, este esențial ca ochelarii de soare să aibă un factor de protecție a ochilor (Eye-Sun Protection Factor E-SPF). În lipsa unui factor EPF de cel puțin 10, ochelarii nu ne vor proteja de razele soarelui într-un mod corespunzător”, atenționează specialistul dermatolog.

  1. Evitarea arsurilor solare

Pentru a evita arsurile solare este indicată limitarea expunerii la soare în orele de vârf ale zilei (între orele 11:00 – 16:00) când radiațiile sunt foarte puternice. Pielea arsă este mai sensibilă la soare și mai predispusă, în timp, la dezvoltarea cancerului de piele.

  1. Evitarea saloanelor de bronzare artificială

Chiar dacă principala cauză a cancerului de piele este expunerea prelungită la radiațiile solare, zilele de vară petrecute sub soare nu sunt singurele vinovate. Bronzarea artificială presupune, de asemenea, radiații ultraviolete (UV) care pot cauza cancer de piele. Este mai puțin dăunătoare, în schimb, obținerea treptată a bronzului, prin expunerea zilnică la soare dimineața până în ora 11:00 și după amiază, începând cu ora 16:00.

  1. Controlul anual

Pentru a putea identifica orice formă de cancer de piele timpuriu este recomandată o verificare de rutină a alunițelor o dată pe an. “Detectarea precoce poate salva vieți, fiind astfel vital ca pielea să fie examinată anual pentru a identifica orice schimbare, fie că e vorba de variații în dimensiune, formă sau culore a alunițelor sau pentru a observa dacă au apărut altele noi”, explică domnul doctor Laurențiu Vladau.

Sursă foto: PR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *