EuroMelanoma Day 2018: Consultații dermatologice gratuite în școli și licee, dar și pe litoral

O nouă ediție a campaniei EuroMelanoma Day s-a lansat zilele acestea. Campania derulată de Societatea Română de Dermatologie se află la a XIII-a ediție și are ca scop promovarea informațiilor referitoare la prevenirea cancerului de piele (cea mai frecventă formă de cancer, potrivit statisticilor), diagnosticarea și tratamentul precoce.

bty

În campanie sunt implicați medici de specialitate din întreaga țară, ce vor oferi consultații gratuite. Într-o primă fază, campania se va desfășura în lunile mai și iunie, în unități de învățământ din București, Iași, Cluj-Napoca, Tîrgu-Mureș, Constanța, Oradea, Sibiu și Craiova. De asemenea, vor fi incluse și numeroase companii ai căror angajați vor beneficia de consultații gratuite.

A doua etapă se va desfășura în lunile iulie și august, în trei stațiuni de pe litoralul Mării Negre, respectiv Mangalia, Jupiter și Venus, unde se vor deplasa medici dermatologi pentru a acorda consultații gratuite și informații despre depistarea melanomului și prevenirea cancerului de piele.

Astfel, pe litoral, consultațiile vor avea loc în perioadele: 27-29 iulie, 3-5 august și 17-19 august în intervalul 08:00-12:00 și 15:00-18:30, unde vor fi amenajate trei puncte de consultații în care 12 medici dermatologi din țară, câte patru în fiecare stațiune, vor oferi consultații și informații pacienților, dar și turiștilor doritori de investigații cu rol preventiv.

Verificați-vă constant alunițele care:

Își schimbă dimensiunea, culoarea și/sau forma

Se diferențiază față de restul leziunilor

Sunt asimetrice sau au margini neregulate

Sunt aspre (uneori puteți să simțiți leziunile înainte ca ele să devină vizibile)

Prezintă multe culori pe suprafață

Sunt pruriginoase

Sângerează sau supurează

Au aspect perlat

Arată ca o rană, dar nu se vindecă

Cine este predispus la astfel de afecțiuni?

Cei care au pielea deschisă la culoare sau au suferit arsuri solare repetate

Cei care s-au expus timp îndelungat la soare

Cei care merg regulat la solar

Cei care au peste 50 de alunițe

Cei care au un istoric familial de cancer de piele

Cei care au peste 50 de ani

Cei care au fost supuși unui transplant de organ

Cancerul de piele este tratabil dacă este depistat precoce. Dacă ai o leziune care arată suspect, mergi la medic!

Sursă foto: arhivă personală

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *