”Scoala sigurantei Tedi” deschide portile celui de-al doilea an!

tedi_scoala-sigurantei-logo

Școala siguranței Tedi, un proiect în urma căruia cei mici vor dobândi multe informații utile pentru siguranța lor, anunță debutul celui de-al doilea an. În campania din anul școlar 2016-2017 s-au înscris 935 de şcoli, însumând un total de 32.264 elevi de clasa I, cu 7% mai mulți decât în primul an (2015-2016), când au participat 645 de şcoli, însumând un total de 30.023 elevi de clasa I.

tedi_scoala-sigurantei-logo

Tedi desfășoară, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Poliţia Română, programul Şcoala siguranţei, adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu. Programul se va desfăşura pe tot parcursul anului şcolar 2016-2017. Scopul programului îl reprezintă informarea copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii, prin metode educative specifice vârstei lor, pentru gestionarea acestora.

„Primul an desfășurat la nivel național ne-a adus mari satisfacții. Încă de la început am fost impresionați de numărul mare de școli înscrise iar, pe parcurs, rezultatele transmise de către cadrele didactice implicate ne-au bucurat mult. La fel de mult ne-a bucurat și implicarea Poliției Române ai cărei angajați au desfășurat multe activități cu elevii claselor I din toată țara. Acum, la finalul primului an al Școlii Siguranței, Tymbark Maspex România are clar certitudinea că, prin acest program, vom face pași mari în direcția creșterii siguranței copiilor” – Ioana Vișean, Director de comunicare Tymbark Maspex România.

Tedi asigură gratuit suportul didactic, care constă în materiale educative complexe şi atractive pentru elevi, astfel încât, la finalul anului școlar, copiii să fie capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate. Programul furnizează informații care se pliază pe modul de a fi și de a învăța al copilului de clasa I. Activitățile concepute pentru predarea informațiilor despre siguranță respectă nevoia copilului de a învăța prin joc.

În Polonia, programul „Puchatek Safety Academy” (Academia Siguranţei Puckatek) este organizat anual încă din 2009 de către Grupul Maspex (din care face parte compania Tymbark Maspex România) prin brandul Puckatek. La cele 7 ediţii organizate până acum au participat 1.500.000 de elevi, iar la cea mai recentă campanie (în anul şcolar 2016-2017) s-au înscris un număr de 200.000 de elevi de clasa I din Polonia.

Detalii privind desfășurarea proiectului pot fi urmărite pe www.scoalatedi.ro

sursă foto: PR

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *