Viitoarele mame din București vor primi bani de la Primăria Capitalei

Potrivit unor proiecte ale Cosiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) care au fost votate astăzi, Primăria Municipiului Bucureşti va oferi vouchere în valoare de 2.000 de lei femeilor însărcinate, pentru plata medicamentelor şi a serviciilor medicale, dar şi tichete de 10.800 de lei pentru fertilizarea in vitro.

www.flaviamorlachetti.com

Prin acest proiect, femeile însărcinate vor beneficia, începând cu săptămâna a 10-a de sarcină, de vouchere în valoare de 2.000 de lei pentru cheltuielile cu analizele medicale nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi pentru eventualele tratamente necesare nedecontate. Voucherele au fiecare câte o valoare de 1.000 de lei, acordându-se de două ori. După procesarea cererii, se acordă primul voucher în baza primei adeverinţe medicale. După intrarea în luna a şasea de sarcină, se acodă al doilea voucher, în baza celei de-a doua adeverinţe medicale”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB.

Decizie argumentată prin rata scăzută a natalității. Anual, în municipiului Bucureşti se nasc aproximativ 20.000 de copii. Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică în perioada 2010-2015 numărul nou-născuţilor vii, ai căror părinţi au rezidenţa pe raza municipiului Bucureşti, a scăzut, astfel că, dacă în anul 2010 s-au înregistrat 21.147 de copii, în anul 2015 s-au înregistrat 19.255 de copii. Având în vedere rata scăzută a natalităţi, se impune implicarea autorităţii locale în identificarea unor măsuri sociale suplimentare, care să influenţeze creşterea natalităţii”, se arată în proiect.

Voucherele se vor acorda pentru femeile care au domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti – cu viza de reşedinţă dobândită cu cel puţin şase luni de la data demarării proiectului.

Totodată, Primăria Capitalei vrea să acorde vouchere în valoare de 10.800 de lei cuplurilor infertile pentru acoperirea costurilor pentru fertilizarea in vitro. „Proiectul constă în acordarea de vouchere pentru realizarea fertilizării in vitro. Voucher-ul are o valoare totală de 10.800 lei, acesta va fi impărţit în tichete de câte 100 de lei şi se va acorda în trei tranşe. După procesarea cererii, se acordă primul voucher în baza primei scrisori medicale, în valoare de 3.600 de lei. Înainte de efectuarea puncţiei ovariene se acordă al doilea voucher, în baza celei de-a doua scrisori medicale. Acesta va avea valoarea de 3.600 de lei. Înainte de embriotransfer se acordă al treilea voucher în valoare de 3.600 de lei”, se arată în proiectul de hotărâre CGMB. Potrivit proiectului, voucherele se acordă cuplurilor care au indicaţie medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro. De asemenea, proiectul prevede şi stabilirea unui buget multianual de 10.800.000 de lei, pentru perioada iunie 2018 – decembrie 2019, pentru aproximativ 1.000 de beneficiare.

sursă foto: www.flaviamorlachetti.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *