Zbor cu balonul pentru copii

Până pe 16 octombrie îi poți oferi copilului tău cea mai interesantă aventură: un zbor cu balonul cu aer.

balon-cu-nacela

Cele mai frumoase povești sunt pline de aventură, așa că Sun Plaza rescrie pentru cei mici și curajoși varianta modernă a celor ”Cinci săptămâni în balon”. Astfel, toți copiii care au până în 25 de kg și măcar tot atâta spirit de aventură se pot înălța în balonul din Sun Plaza până pe 16 octombrie.

Cum se vede lumea de la înălțime? Ce se întâmplă, de fapt, acolo sus? Cum se face că păsările reușesc să străbată în zbor distanțe mari? De ce zboară avioanele? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care și le pun cei mici atunci când devin fascinați de zbor.

Chiar dacă atunci când citesc (sau le citesc bunicii) poveștile lui Jules Verne, “Cinci săptămâni în balon” sau “De la pământ la lună”, cei mici își pot imagina cum ar fi dacă ar zbura, nimic nu se compară cu experiența reală. De aceea, Sun Plaza invită părinții și bunicii să îi aducă pe copiii pasionați de zbor să se înalțe în balonul cu nacelă. Vor putea admira lumea de la înălțime, folosind cea mai veche tehnologie de zbor inventată de oameni. Cei mici și curajoși se pot îmbarca în balon unul câte unul. Greutatea lor nu trebuie să depășească 25 de kilograme. Balonul, amplasat într-unul dintre atriumurile Sun Plaza, rămâne în permanență ancorat la sol, astfel încât siguranța celor mici să fie garantată pe tot parcursul zborului. Balonul funcționează zilnic, până pe 16 octombrie.

Îmbarcarea se face gratuit, astfel încât toți copiii doritori și curajoși să se bucure din plin de această experiență, oferită în premieră de Sun Plaza.

sursă foto: PR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.