Bookfest 2018 și-a deschis porțile

Salonul Internaţional de Carte Bookfest și-a deschis azi porțile pentru iubitorii de carte. Până duminică, cititorii de toate vârstele se vor putea delecta cu cărți și evenimente care de care mai atractive:de la carte pentru copii şi omagii dedicate regelui Mihai până la noi apariţii semnate de autori celebri.

Cărțile pentru copii, vedetele târgului

Iacarii acrobaţi. Povestea unui vis” de Alina Baltac, cu ilustraţii de Yanna Zosmer, va fi lansat pe 1 iunie, la Aerodromul Băneşti (Prahova), de la ora 17.00, unde chiar Iacarii (Ioan Postolache, Dan Ştefănescu şi Dan Conderman) vor face o demonstraţie aviatică.

Editura Curtea Veche va ține o serie de ateliere pentru copii. Joi, între 12.00-13.00, Iulia Niţulescu ţine, în spaţiul pentru copii Bookfest Junior, un Atelier de povestit şi desenat pentru copii cu vârste între 6 şi 10 ani, pornind de la colecţia “Isadora Moon” de Harriet Muncaster.

De ziua copilului, tema atelierului (12.00-13.00) de cântece şi poveşti pentru copii cu vârste între 7 şi 10 ani sunt prietenia, familia şi cât de bine este să dăruieşti, pornind de la volumul “Erus şi Valea Generozităţii” de Alec Blenche. Sâmbătă, între 13.30 şi 14.30, copiii cu vârste între 7 şi 10 ani sunt aşteptaţi la atelierul de povestit şi desenat ce porneşte de la volumul “Tup” de Alex Donovici.

Corint Junior a pregătit și ea mai multe evenimente. Astfel, joi, de la 11.00, are loc atelierul de storytelling “Pe cuvânt de şoricel” de James Patterson şi Chris Grabenstein. Cei mici sunt aşteptaţi şi vineri (11.00) la o piesă de teatru interactiv. Noutăţile colecţiei sunt “Domnişoara Goth şi festinul cel sinistru” de Chris Riddell şi “Păpuşa de porţelan” de Holly Black.

La Humanitas-”Colțul H Junior”, copiii sunt așteptați la o serie de evenimente speciale, sâmbătă și duminică de la ora 12.00 până la ora 19.00. Toate cele peste 1.000 de titluri vor avea reducere de 10%, iar ediţiile de colecţie vor putea fi cumpărate la preţuri speciale valabile numai la Bookfest.

Editura All îi așteaptă pe cei pasionați de seria de romane Fantasy “Pisicile războinice” să pătrundă în universul personajelor preferate prin intermediul unui spaţiu special amenajat în standul ALL, pe toată perioada târgului. De altfel, seria “Pisicile războinice. Noua profeţie” îşi aşteaptă cititorii cu cea de-a XI-a carte, “Amurg”.

Polirom vine cu reduceri consistente de Ziua Copilului. Orice titlu din colectia “Junior” va putea fi achiziționat de la standul editurii cu 40% reducere.

Noutăți pentru adulți

Editura All aduce la târg  cartea „Capcanele dietelor. Dietă pe viață sau stil de viață”, de Dr. Laura Ene, Lansarea va avea loc sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 16.30, la scena ARCA. Întâlnirea cu Laura va fi o experiență plină de energie pozitivă, o reală sursă de inspirație pentru oricine își dorește să parcurgă drumul către cea mai bună versiune a sa.

Editura Polirom anunţă la târg evenimente dedicate celor mai recente apariţii din colecţiile “Fiction Ltd.”, “Ego. Proza”, “Document”, “Ego-grafii”, “Plural” şi din seria de autor Aurora Liiceanu. Printre invitaţii celor de la Polirom se numără Dan Alexe, Teodor Baconschi, Iulian Ciocan, Carmen Firan, Eugen Istodor, Doina Jela, Sebastian Lăzăroiu, Aurora Liiceanu, Stejărel Olaru, Marius Oprea, Andreea Paul, Eugen Uricaru, Anca Vieru, Varujan Vosganian şi Smaranda Vultur.

Grupul editorial Trei anunţă noutăţi publicate în colecţiile Fiction Connection, Young Fiction Connection, Istorie, Acum pentru viitor şi Eroscop de la Trei, Literary Fiction de la Pandora M şi Citeşte sănătos şi Trebuie să ştii de la Lifestyle Publishing. Reducerile pe care le pregătesc se cuprind între 15% şi 30%.

Editurile Humanitas şi Humanitas Fiction au pregătit pentru Bookfest 2018 prezentarea a peste 80 de cărţi-eveniment, noi titluri de autori români şi străini, ediţii de colecţie din literatura română şi universală, ediţii în limba română ale bestsellerurilor internaţionale din ultimele luni. Cele 30 de evenimente îi aduc în faţa cititorilor, printre alţii, pe Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, Mircea Cărtărescu, Lucian Boia, Tatiana Niculescu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Cătălin Dorian Florescu, Oliver Jens Schmitt, Marian Voicu, Ioana Pârvulescu, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Ion Vianu, Radu Vancu și mulți alții.

 

Sursă foto: PR, Bookfest.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.