3, 2, 1…start la pregătirea corpului pentru zilele fierbinți de vară. După un copil, doi sau trei, corpul poate suferi numeroase schimbări. Iar printre cele mai cunoscute și mai neplăcute se numără celulita care, de cele mai multe ori, nu ține cont nici de vârstă, nici de greutate și nici de zona în care locuiești. Partea bună este că poate fi învinsă și poate fi ținută sub control.
Mi s-a întâmplat și mie, ți s-a întâmplat și ție, și, cu siguranță, li s-a întâmplat și altor femei să se trezească peste noapte cu un aspect de coajă de portocale în zona coapselor. Așa este celulita. Cum nu ești puțin atentă, cum atacă. Însă, dacă ești pe poziții și iei măsuri încă de la apariția primelor semne, atunci soarta de izbândă va fi de partea ta.
Planuri de atac. Dar, hai, mai întâi să vedem ce este celulita și cum anume poți scăpa de ea. Celulita definește acele depozitele de grăsime ce apar în general pe fese, coapse, brațe sau abdomen și creează un aspect de găuri și bulgări în piele, după felul în care această grăsime este depozitată. Datorită diferitelor distribuții ale grăsimilor, mușchilor și țesutului conjunctiv, celulita afectează peste 85% dintre femei și un procent foarte mic de bărbați. Vestea bună este că poți reduce celulita! Îți poți ajuta corpul să devină mai ferm și mai sănătos, reducând aspectul de celulită.
- Adoptă o dietă echilibrată. Da, poate fi dificil când timpul nu îți este deloc prieten, deoarece trebui să te împarți între job, copii și treburile casnice. Însă, nu uita că o dietă echilibrată și sănătoasă este benefică și atât pentru tine, cât și pentru restul familiei. Pentru a elimina toxinele din corp, cât și acumulările de grăsime, este necesar să consumați alimente alcaline. Toate fructele și legumele proaspete sunt alcaline și ar trebui să reprezinte cea mai mare parte a dietei. Doar o dietă bazată pe fructe și legume nu va reduce celulita, însă toți pașii combinați vor avea efecte uimitoare!
- Hidratează-te! Hidratarea joacă un rol esențial în combaterea celulitei. Trebuie să bei suficientă apă precum și sucuri naturale din fructe și legume proaspete, pentru a ajuta la eliminarea toxinelor și detoxifierea corpului. Apa este esențială pentru viață și este, de asemenea, esențială pentru reducerea și prevenirea celulitei. Gândește-te doar la efectele pe care deshidratarea le are asupra pielii: uscăciune, îmbătrânire și ridare prematură. Bea apă dimineața imediat ce te trezești, iar dacă nu îți place apa, adaugă zeamă de lămâie pentru a o aromatiza.
- Fă masaje! Periajul zilnic al zonei afectate de celulită, precum și masajele pot ajuta la reducerea vizibilă a celulitei. Însă, la fel ca în cazul primelor puncte discutate mai sus, e musai ca masajul și periajul să se aplice ca o parte din întregul proces de ”atac”. Stimularea sistemului limfatic (limfa se află chiar sub suprafața pielii) prin periajul pielii și prin masaj special ajută toxinele să circule în canalele de eliminare pentru eliberare. Periajul poate viza în mod specific zonele de celulită. Folosind o mănușă pentru masaj, poți face mici mișcări circulare peste coapse, fese și alte zone cu celulită pentru câteva minute, de câteva ori pe săptămână, ajutând la descompunerea depozitelor de grăsimi care provoacă aspectul de coajă de portocală.
- Folosește produse cosmetice împotriva celulitei! Luptă împotriva celulitei utilizând produse cosmetice destinate acestei afecțiuni. Aplică în fiecare seară după duș, înainte de culcare, prin masaj ușor, o cremă care să ajute la tonifierea și fermitatea pielii. Dacă ești genul de persoană foarte ocupată, care nu are la dispoziție prea mult timp pentru sesiunile de masaj, un gel anticelulitic este tot ce ai nevoie.
- Fă mișcare! Când faci exerciții și transpiri, nu numai că ajuți la ameliorarea stresului dar, în același timp, elimini toxinele prin piele. Aceasta este o altă cale de eliminare care este cel mai bine sa nu fie ignorată dacă îți dorești să reduci aspectul celulitei. De asemenea, te va ajuta să îmbunătățești aspectul general al corpului prin strângerea pielii, tonifiere și fermitate, astfel încât, chiar dacă celulita este acolo, aspectul general al corpului va fi îmbunătățit.
Nu uita că pentru a învinge celulita e musai să combini acești 5 pași! Iar pentru ca totul să fie mai ușor pentru tine, îți propunem câteva produse care îți pot fi de ajutor:
Sursă foto:bottegaverde.ro, www.bioelemente.ro., farmaciastejara.ro