Spectacol incendiar cu Mickey Mouse si gasca de prieteni
Distractie, energie, muzica si ritm. Simte-le si traieste-le alaturi de toata familia, in cel mai incendiar spectacol, marca Disney.
Mickey Mouse si gasca sa de prieteni, Minnie Mouse, Donald Duck si Goofy sosesc in Romania, de aceasta data in cadrul Disney Live! Mickey’s Music Festival. Ei te vor surprinde cu dansuri pline de viata in ritmuri energice, costume stralucitoare, lumini spectaculoase si multe alte surprize.
Ce vei vedea
Mickey’s Music Festival aduce in prim plan peste 25 de personaje, vedete ale mult indragitelor super-productii Disney. Spectacolul debuteaza cu o proiectie ce prezinta agitatia din culise, care se va revarsa pe scena in timp ce Mickey Mouse isi intampina oaspetii la concertul sau. In scurt timp, participantii vor fi transportati spre o lume noua ce va abunda in ritmuri antrenante de hip hop, acrobatii spectaculoase, covoare zburatoare si transformari magice alaturi de Aladdin, Jasmine si Genie. Sub apa, publicul se va intalni cu Ariel, Sebastian si prietenii lor nautici pentru o serie de miscari pe ritmuri reggae. Familia si prietenii vor tine pasul de dans alaturi de Woody, Buzz si Jessie care le vor arata cele mai amuzante ritmuri boggie in stil… rodeo. Fiecare spectator poate deveni membru al trupei in cadrul scenelor interactive din care nu vor lipsi baloane uriase dar si personajele Disney ce vor dansa prin public alaturi de cei prezenti, intr-un concert de zile mari al celor mai iubite staruri Disney.
Asadar, pregateste-te pentru ,,Rock the Mouse’’ la Mickey’s Music Festival, timp de 5 zile, la Sala Palatului. Reprezentatiile vor avea loc intre 22 si 26 aprilie 2015, dupa cum urmeaza: miercuri (22 aprilie) ora 19:00; joi (23 aprilie) ora 19:00; vineri (24 aprilie) ora 19:00; sambata (25 aprilie) ora 11:00; duminica (26 aprilie) ora 11:00.
Biletele sunt disponibile in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu sau online, pe www.myticket.ro, cu preturi incepand de la 75 de lei. Evenimentul este produs de Feld Entertainment si organizat de Amphitrion.