6 iulie, Ziua Internationala a sarutului

ziua internationala a sarutuluiÎn urmă cu două decenii, Organizația Națiunilor Unite declara ziua de 6 iulie, Ziua Internațională a Sărutului. Inițiativa a aparținut însă britanicilor din anumite regiuni care aveau deja acest obicei de a se săruta într-o anumită zi.

Sărutul însa nu este un simplu gest. Atât bărbații cât și femeile sunt programați genetic pentru sărut, iar nenumărate studii au scos la iveală faptul că în timpul sărutului, sunt puși în mișcare 34 de mușchi din zona capului. Însă beneficiile sărutului nu se opresc aici.

  1. Sărutul crește imunitatea. Cum e posibil? În timpul sărutului se eliberează anumiți anticorpi care distrug bacteriile. De asemenea, se pare că sărutul, prin creșterea cantității de salivă ajută și la prevenirea cariilor.
  2. Sărutul arde calorii. Iată o veste excelentă, mai ales pentru femei. Se pare însă, că un sărut de aproximativ două minute poate arde între 2 și 6 calorii. Nu e mult, dar, tot e ceva dacă ne gândim că putem scăpa de caloriile din câteva bomboane de ciocolată.
  3. Te relaxează. Rapoartele științifice susțin că sărutul crește nivelul de oxitocină, hormonul responsabil cu calmarea organismului, și, de asemenea, ajută la creșterea edorfinelor, responsabile cu starea de plăcere a corpului.

Sursă foto: pr

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.